E.L.L.A.

Când eram mică îmi plăcea să merg la teatrul de păpuşi. Marionetele acelea micuţe ce prindeau viaţă în mâinile păpuşarului mă fascinau teribil, făceam ochii mari de uimire şi uitam să mai închid guriţa, stăteam nemişcată, parcă încercam să prind din zbor magia ce anima bucăţile de lemn îmbrăcate în petice viu colorate. Am fost la teatrul de păpuşi şi când am crescut mare. Ştiam ca în spatele lor se afla păpuşarul ce le dădea viaţă cu îndemânare, mişcând într-un ritm rapid şi o ordine numai de el ştiută, sforile, cu grijă mascate de decor. Chiar dacă ştiam, magia se afla în continuare acolo. Nu mai era în păpuşile vorbitoare. Era în privirea şi guriţa cascată a copiiilor. Din când în când sala se umplea de sunetul cristalin al rasetelor şi  se anima rapid pentru ca apoi să se întoarcă la aceeaşi linişte concentrată şi dorinţa de a descoperi magia.

Nu ştiu dacă mai merg copiii la teatrul de păpuşi sau acestea au intrat într-un concediu fără plată, pe o perioadă nedeterminată, adunând praful printre alte piese de recuzită. Azi este magică lumea virtuală şi jocurile pe calculator Iar copiii nu ştiu dacă s-ar mai lăsa “păcăliţi”  de nişte sfori când pot explora lumi întregi în faţa calculatorului.

Dar mi-am adus aminte de asta azi, în timp ce şi eu mă jucam. Farmville Asociaţia mi s-a părut de altfel firească, în joculeţul respectiv pui un omuleţ la treabă. Să planteze legume/fructe, să îngrijească animale, copaci… Tragi de nişte sfori virtuale.  De-ar fi să faci o paralelă, cam la fel e şi în viaţa reală.  Diferenţa e ca altcineva trage sforile şi te pune să joci conform scriptului atasat destinului tau.  Păpuşarul meu mă uită uneori pe plantaţie. Are probabil alte griji şi preocupări, doar la nivel de Univers sunt atâtea păpuşi de jonglat.  Şi uite aşa mă trezesc închisă între 4 baloţi de fân, aşteptînd să îşi aducă aminte şi de mine şi pătrăţelul de lume pe care trebuie să mă joc eu.  Nu Te supăra, nu avem spectacol diseară?