E.L.L.A.

Sãrbãtoarea de An Nou este consideratã cea mai veche din lume. Era celebratã la începutul primãverii, dar, treptat, s-a mutat pe 1 ianuarie. Si-a pãstrat însã toate credinþele si ritualurile strãvechi, fiind celebratã pe tot globul cu mult fast si bucurie, dar si cu teamã de spirite, duhuri, demoni.
A fost atestatã în Babilon acum 4.000 de ani, când se celebra la prima Lunã Nouã dupã echinocþiul de iarnã, consideratã si prima zi de primãvarã. Toate popoarele celebrau Anul Nou prin lumini si focuri uriase, tema comunã a cântecelor, dansurilor ritualice fiind moartea si învierea naturii.
În anul 46 î.Ch., Iulius Cezar a stabilit – prin calendarul iulian – ca aceastã sãrbãtoare sã fie celebratã la 1 ianuarie, dar data a fost adoptatã abia prin Evul Mediu, pãstrându-si o parte din ritualurile agrare. Asa se explicã, de exemplu, în folclorul românesc, traditia Plugusorului, care acum se colindã pe 31 decembrie, dar în trecutul îndepãrtat era de fapt un ritual de primãvarã, când se trãgea si prima brazdã.

Balaurul Sfântului Silvestru
În Europa, noaptea de cumpãnã între ani era plinã de superstitii, de aceea se si sãrbãtorea cu focuri aprinse pe dealuri, pe altare, în vetre, ca sã fie alungate spiritele rele, iubitoare de întunericul iernii. În Scotia, de Anul Nou, “Hogmanay”, se mai aprind si astãzi, pe la sate, suluri de smoalã, care apoi sunt rostogolite pe ulite, ca sã alunge rãul si ca sã facã luminã pentru spiritele bune, care însotesc Anul Nou. Odatã cu apariþia artificiilor, focurile au fost înlocuite cu spectacole explozive, care fac întunericul noptii sã se aprindã.
Anul Nou era si este încã un timp al superstitiilor si prezicerilor.
În unele regiuni din Elvetia si Austria, localnicii mai pãstreazã legenda balaurului care voia sã înghitã lumea si care a fost învins de Sfântul Silvestru (Papa Silvestru I) în numele lui Iisus Hristos si cã faptele s-ar fi petrecut la Roma, în anii împãratului Constantin. Se spune cã, în 314, un balaur ascuns într-o grotã din Roma – în care se cobora pe 150 de trepte – ucidea cu rãsuflarea lui 300 de oameni deodatã. Sfântul Silvestru, cãruia i s-a arãtat în vis Sfântul Petru, a fost sfãtuit cum sã-l amorteascã pe dragon pânã la a doua venire a lui Iisus, care avea sã-l distrugã definitiv. Ceea ce Sfântul Silvestru a si fãcut. Ziua Sf. Silvestru este pe 31 decembrie si este considerat a fi momentul în care Lumina a învins Întunericul. Tot în Elvetia si Austria, de Anul Nou, oamenii se costumeazã pentru a sãrbãtori ziua Sfântului Silvestru, care a “pãsuit” lumea pânã la a doua venire a lui Iisus.

Ursitoarele si banii
În Grecia, prima zi a anului este dedicatã Sfântului Vasile, celebru pentru bunãtatea sa. Copiii îsi lasã ghetutele lângã semineu, în noaptea de Anul Nou, pentru a primi daruri de la Sfântul Vasile. Pentru a ursi viitorul an, se bagã monede de aur sau argint în prãjiturele numite “vassilopitta”. În Polonia, Anul Nou este cunoscut tot ca “Noaptea Sfântului Vasile”. Se servesc traditionalele gogosi “paczki” si se coc pâinici sub diferite forme, care se ascund prin ungherele casei.
Celui care le gãseste i se poate prevesti viitorul în anul care vine: o cruce simbolizeazã intrarea în cãlugãrie, inelul aratã o posibilã nuntã, îngerasul înseamnã cã respectivul sau respectiva o sã aibã un copil. În Polonia, dar si în România, pe 1 ianuarie se porneste întâi cu piciorul drept, ca sã fie noroc tot anul.
Si tot ca în România, polonezii au grijã ca noul an sã-i prindã cu bani în buzunar, mãruntis, dar si bancnote cu valoare mare, ca sã aibã în viitor si bani de cheltuialã, dar si conturi grase. Doar cã polonezii sunt îndemnaþi, conform tradiþiei, sã alerge cu mãruntisul într-un sãculet si sã facã mult zgomot. Probabil sã se adevereascã zicala “ban la ban trage”.

Adina Mutar , ADEVARUL 30 dec 2007

Thanks to – vnigama

Drept urmare, va daruiesc tuturor o selectie de colinde, pe care le puteti asculta in player-ul din dreapta (daca vreti sa le si downloadati, let me know) si o felicitare pe care o puteti darui cui vreti voi

(click for full view and download )

Ma oftic de fiecare data cand ma uit la reclamele romanesti la detergenti… unu` e mai alb, mai stralucitor, mai parfumat si mai bun la scos de pete decat celalalt. Si ma gandeam azi sa le caut sa le adun intr-o colectie video. Dar m-am “impiedicat” de reclama de mai jos. E prea tare realizata

Nu prea aveam dispozitie sa lucrez si atunci am zis sa dau o raita pe net, printr-un material sau altul. Am sfarsit prin bloguri de tot felul. Si in general, din ce am citit prin grupa “16-20 ani” se desprinde o idee. Christmas sucks! Craciunul e nashpa! Nu se mai poarta! Nu mai e la moda!

Poftim?!? De cand ni se demodeaza traditiile ? De cand esti cool daca petreci de Halloween si esti nashpa daca te bucuri de Craciun ? “Nu mai e ca inainte…” Se plang unii. Pai cum era fratilor inainte ? Ce-ati prins voi si am ratat eu dintr-o sarbatoare a familiei ? Nu se mai merge cu colindul ? Nu se mai canta “O, brad frumos!” ?

E drept, sarbatoarea in sine s-a comercializat mult si la noi, ca peste tot de altfel, dar asta pentru ca noi am permis sa se ajunga aici. Copiii nu mai merg cu colindul pentru ca nu mai vor covrigi ci bani in schimbul “efortului”. Dar cand eram eu mica nu era nici despre covrigi, nici despre bani, ci despre faptul ca apucam sa stam tarziu in noapte, sa bantuim pe la casele oamenilor, sa ne batem cu zapada, sa inghetzam de frig si sa ne incalzim cantand cate o colinda. Iar corul nostru nu suna tocmai a “Madrigal” dar oamenii tot ne zambeau si ne deschideau usa bucurosi, si ne ascultau cu rabdare. Iar Craciunul nu avea prea mare semnificatie religioasa pentru noi, intr-o perioada in care religia era oarecum oprimata. Dar era o ocazie sa ne bucuram de cozonaci, de arome ciudate si placute prin toata casa, de o veselie ciudata care se instala, fara sa ii gasim sursa, de luminitele frumoase ale bradului pe care il impodobeam cu mare entuziasm, de omul de zapada pe care ne munceam sa-l facem si apoi ne rugam de adulti sa sacrifice o oala, o matura, nasturi, un morcov, si de Dumnezeu sa nu dea soare a doua zi – sa-l topeasca… Scriam felicitari pentru rudele de departe, dadeam telefoane sa uram cele bune…. acum te scoti cu-n sms si o urare pe messenger.

E prea multa mancare peste tot si la dispozitzia oricui, in orice zi a anului, sunt prea intoxicate magazinele de dulciuri si alte bunatati, cu ocazia sarbatorilor, suntem prea ocupati sa alergam dupa un cadou, ni s-a acrit sa ramanem blocati in trafic, sa ne calculam salariile… aproape ca ne-am saturat sa mai traim. Deci ne-am saturat si de Craciunul asta demodat care ne solicita, ne-am saturat sa avem emotii, ne-am saturat sa fim draguti la masa Craciunului, alaturi de rude pe care nu le-am mai vazut de secole, in loc sa fim lasati in pace, sa ne jucam pe calculator, ne-am saturat sa fim falsi crestini, doar in zile de sarbatoare, … De fapt, pentru multi Craciunul e prea putin asociat cu evenimentul care l-a provocat de fapt…

Debitez, dar nu cred ca ma insel. S-a demodat Craciunul ?

Via Dojo am ajuns sa descopar o stire pe care nici eu, ca si ea, n-am prins-o. Sa mi se zbarleasca pielea pe mine!!! Dupa cum ne spune AcasaTV, intr-un adapost din Lugoj cainii vagabonti sunt topiti de vii in soda caustica. Caini, pentru care Administratia Locala plateste 100 Lei noi de fiecare, pentru a fi eutanasiati. Eutanasiati, da, dar cu injectii letale, nu arsi de vii intr-o groapa de gunoi, cu soda caustica. Si banii cui raman? Pai sa nu simt eu ca mi-am facut pacate sa trimit un pui la adapostul de caini local ? Ma mai impaca gandul ca stiu ca asociatia noastra, din Pitesti, opereaza sub supravegherea unei asociatii mame, din Germania. In care Germania, slava Domnului, n-am prea auzit de caini vagabonti. Si in care Germania, sa ingrijesti un caine care nu este “de rasa” nu te injoseste in ochii nimanui.
Una peste alta ajung sa ma intreb ce suntem in stare sa facem pentru bani ? Cat de departe suntem dispusi sa mergem ? Si pana la urma, care sunt animalele de fapt? Pentru ca atat cat imi permit cunostintele mele, stiu ca leul ataca sa manance, la fel si alte animale de prada, dar inca suntem singurele animale care ucidem din placere, din pasiuni desarte, din nevoi false, si nu de putine ori fara regrete.

Piticul meu doarme sub scaun. Nestiutor, nevinovat si lipsit de dorinta de a face rau. Mai am un pui prin casa care nu de putine ori a reusit sa ii ia mancarea de la gura astuia mare. Si n-am vazut rost de disputa si nici nu s-a simtit nevoia sa intervin.

Si ma intreb atunci, care sunt de fapt animale ? …